PREDICĂ BIBLIA DOCTRINA SFÂNTEI TREIMI ?

În timp ce Biblia este predicată şi crezută ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu conţine doctrina celebră a Sfintei Treimi. În cazul în care această doctrina ar fi adevărată, ar trebui să fie clar prezentată în Biblie, deoarece trebuie să-l cunoaştem pe Dumnezeu şi modul de a ne închina Lui.

Nu oricine dintre profeţii lui Dumnezeu de la Adam până la Isus (Pacea fie asupra lui), a avut conceptul de Trinitate sau de Dumnezeu Triunic. Nici unul dintre mesagerii lui Dumnezeu nu a dat vreo declaraţie voalată în acest sens şi nici sau nu există o referire, fie în Vechiul sau Noul Testament al Bibliei, care să  confirme o astfel de doctrină. Prin urmare, este ciudat că nici Isus (Pacea fie asupra lui), nici ucenicii Lui, nu au vorbit despre Trinitate în Biblie. Dimpotrivă, Isus (Pacea fie asupra lui) spune: "Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este unul ..." (Marcu 12:29, NT). Iar potrivit lui Pavel: " Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;(Faptele apostolilor 2:22, NT)

Versetele de mai sus vorbesc de la sine. De ce ar trebui cineva şă fie deranjat de o doctrină plină de confuzie când nici cei mai eminenţi savanţi creştini nu sunt în măsură să interpreteze sau să explice aceasta comprensibil?

Isus (Pacea fie asupra lui) a profeţit pe bună dreptate acest tip de problemă în (Matei 15:8-9, NT):  „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

În plus, acesta a fost urmat de Sf. Pavel în (2 Timotei 4:3-4, Biblia):  "Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite."

Mai mult, găsim în Biblie (Tit 2:26,): "Ei pretind că-L cunosc pe Dumnezeu, dar ei îl neagă prin faptele lor, ei sunt detestabil, neascultători, nepotriviţi pentru orice faptă bună."

În mijlocul acestei dileme, minţi strălucite printre creştini, au epuizat toate logica cunoscută pentru a oferi credibilitate doctrinei Sfintei Treimii, dar au eşuat lamentabil iar ulterior, au declarat că acesta este un mister. Cu toate acestea, închinarea la Dumnezeu Atotputernicul nu poate fi compromisă. El vrea ca omul să I se închine numai Lui, în conformitate cu călauzirea Divină. Dumnezeu fiind drept, rezultă că dreptatea Lui cere ca mesajul Său să fie clar şi simplu ca formă. Învăţăturile sale, ca un întreg, trebuie să fie lipsite de orice defect, superstiţie şi confuzie. Acestea trebuie să fie un adevăr absolut care poate rezista întotdeauna oricărei provocari de orice fel, inclusiv descoperiri ale omului în domeniul ştiinţei. Deoarece doctrina Trinităţii este un "mister" de la sine, rezultă că ea nu poate fi considerată ca inspirată divin.

Biblia spune: "Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al nerânduielilor, ci al păcii." (Corinteni 14:33, NT)

Despre Scriptura ebraică

Enciclopedia Religiei admite:

"Teologii de astăzi sunt de acord că Biblia ebraică nu conţine o doctrină a Sfintei Treimi". şi Noua Enciclopedie Catolică spune, de asemenea: "Doctrina Sfintei Treimea nu este predicată în Vechiul Testament. "

În mod similar, în cartea sa Dumnezeul Triunic, iezuitul Edmund Fortman admite: "Vechiul Testament ... nu ne spune nimic în mod explicit sau implicit despre necesitatea unui Dumnezeu Triunic, care este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ... Nu există nici o dovadă că un scriitor sacru a suspectat vreodată existenţa unei treimi , în cazul Dumnezeirii ... Dar a  vedea în "Vechiul Testament" traduceri, prefigurări sau "indicii voalate " ale trinitaţii persoanelor, înseamnă a merge dincolo de cuvinte şi de intenţia scriitorilor sacri. "(28)

Despre Scriptura greacă

Enciclopedia  Religiei spune: "Teologii sunt de acord că Noul Testament, de asemenea, nu conţine" o doctrină explicită a Sfintei Treimi.

Iezuitul Forman afirmă: "Scriitorii Noului Testament ... nu dau nici o doctrină formală sau formulată a Sfintei Treimi, nici o învăţătură explicită conform căreia într-un singur Dumnezeu, există trei persoane co-egale divine

. . . . Nicăieri nu găsim nici o doctrină trinitară a trei subiecte distincte ale vieţii şi activitatăţii divine  în aceeaşi Dumnezeire. "

Noul Dicţionar de Teologie a Noului Testament prevede în mod similar: "Noul Testament nu conţine doctrina dezvoltată a Sfintei Treimii." Bibliei îi lipseşte o declaraţie exprimată că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt din esenţă egală. "[a spus teologul protestant  Karl Barth]

Istoricul Arthur Weigall notează:" Isus Hristos nu a menţionat niciodată un astfel de fenomen iar nicăieri în Noul Testament nu apare cuvântul de "Sfântă Treime. Ideea a fost adoptată de către Biserică la 300 de ani de la moartea Domnului nostru "." Pagânisminul creştinismul nostru "

DOCTRINA SFINTEI TREIMI NU A FOST PREDICATĂ PRIMILOR CREŞTINI

Expresia "Dumnezeu Tatăl", "Fiul lui Dumnezeu" şi "Dumnezeu al Duhului Sfânt" nu este doar sinonimă  creştinismului, ci şi  miezul credinţei creştine.

Cu toate acestea, această credinţă considerată izvorul religiei creştine, nu a fost cunoscută sau susţinută de către Isus (Pacea fie asupra lui) sau de către primii creştini. Părinţii Apostolici şi cei ai generaţiilor următoare până la ultimul sfert al secolului al patrulea d.Hr nu s-au gândit la un Dumnezeu trinitar. Ei au crezut într-un Creator Transcendent Omnificent, Omnipotent, Omniscient,care singur trebuia să fie venerat.

Următoarele rapoarte autentice preluate de la diferite autorităţi creştine vorbesc de la sine:

"Formularea, un Dumnezeu în trei Persoane, nu a fost adoptată in viata şi credinţa creştină, înainte de sfârşitul secolului al patrulea. Dar tocmai din această afirmaţie, s-a justificat dogma trinitară. Printre Părinţii apostolici nu a existat nimic, care se apropie de o astfel de mentalitate sau perspectivă. "

Doctrina Sfintei Treimi a fost inventată de către creştini la  aproximativ trei sute de ani după Isus. Cele patru evanghelii canonice, scrise între 70 şi 115 d.Hr, nu conţin nici o referire la Sfânta Treime. Chiar şi Sf. Pavel, care a importat multe idei străine în creştinism, nu ştia nimic despre Dumnezeul Trinitar. Noua Enciclopedie Catolică 4 admite că doctrina Sfintei Treimi era necunoscută printre primii creştini şi că aceasta a fost formulată în ultimul sfert al secolului al patrulea:

 " Este dificil, în a doua jumătate a secolului 20 să oferi o explicaţie clară, obiectivă şi directă a revelaţiei, o evaluare doctrinară, precum şi o elaborarea teologică a misterului Sfintei Treimi. Discuţia trinitariană, romano-catolică, precum şi altele, prezintă o siluetă oarecum instabilă.Două lucruri s-au întâmplat. Exegeţii şi teologii biblici, inclusiv un număr în continuă creştere de romano-catolici, recunosc că nu ar trebui să se vorbească de Trinitarianism în Noul Testament fără o calificare serioasă. Există, de asemenea, o recunoaştere îndeaproape paralelă pe partea istoricilor de dogma şi teologi sistematici că, atunci când cineva vorbeşte de Trinitarianism fără rezerve, acela a trecut de la perioada originilor creştine, să zicem, la ultimul sfert al secolului al patrulea. A fost doar atunci ceea ce ar putea fi numit dogma trinitară definitivă "un Dumnezeu în trei persoane", a devenit foarte bine asimilată în viaţa şi gândirea creştină ".

 "La început credinţa creştină nu a fost trinitară ... Nu a fost astfel în vremurile apostolice şi sub-apostolice, după cum este reflectat în (Noul Testament), precum şi în alte scrieri creştine timpurii." (Enciclopedie de Religie şi Etică)

"Primii creştini, cu toate acestea, nu s-au gândit prima dată să  aplice ideia (de Sfântă Treime) credinţei lor. Erau devoţi  faţă lui Dumnezeu Tatăl şi lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.... îl recunoşteau şi pe Duhul Sfânt, dar nu a existat nici un gând că aceştia erau o treime reală, egală şi unită într-o singură fiinţă. " (Păgânismul în creştinismul nostru)

CUM JUSTIFICĂ TRINITARIENII DOCTRINA SFINTEI TREIMI?

Giganţi ai creştinătăţii, în încercarea de a salva Sfânta Treime, au încercat toate mijloacele disponibile pentru a justifica doctrina. Cu toate acestea, după epuizarea tuturor  motivelor logice şi omeneşti, au eşuat lamentabil şi au declarat că este un "mister".Următoarele sunt câteva dintre declaraţiile date de capi de  Biserică, eminenţi teologi creştini şi scriitori cunoscuţi care au îndrăzneală să  apere acest concept cu temeritate:

"Sfânta Treime este un mister în cel mai strict sens al cuvântului. Doar raţiunea nu poate dovedi existenţa unui Dumnezeu Trinitar, revelaţia o confirmă. şi chiar şi după ce existenţa misterului ne-a fost dezvăluită,  rămâne imposibil pentru intelectul uman să înţeleagă modul în care cele trei Persoane au pus o singură natură divină. "

Savanţii catolici Karl Rahner şi Herbert Vorgimler au declarat în dicţionar lor teologic: "Sfânta Treime este un mister ... în sensul strict ..., care nu  poate fi cunoscută fără revelaţie, şi chiar şi după revelaţie, nu poate deveni în întregime inteligibilă."

"O dogmă atât de misterioase presupune o revelaţie divină."

( Enciclopedia Catolică)

"Dumnezeu este unul singur şi în acelaşi timp, Dumnezeu este trei. Deoarece nu este nimic asemănator în creaţie, nu putem înţelege, ci doar accepta.". (Mons ignor Eugene Clark)

"ştim că acesta este un mister foarte profund, pe care noi nu putem să-l înţelegem." (Cardinalul John O'Connor)

"Misterul de nepătruns a lui Dumnezeu Sfânta Treime." (Papa Ioan Paul al II-lea) 

Comma Johanneum

Comma Johanneum este o frază scurtă, prezentă în majoritatea traducerilor ale primei epistole a lui Ioan și publicată începând din 1522 până astăzi, datorită folosirii cu precădere a celei de-a treia ediții a Textus Receptus (TR) ca singură sursă de traducere. În versiuni care conțin această frază, cum ar fi Biblia ortodoxă, 1 Ioan 5:7-8 este scris așa (Comma fiind redată aici cu emfază):

„1 Ioan 5:7:

Căci Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și Aceștia trei Una sunt.

1 Ioan 5:8:

Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul și apa și sângele, și aceștia trei mărturisesc la fel.”

Pasajul care rezultă e o referire explicită la Sfânta Treime (doctrina potrivit căreia Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu) și, pentru acest motiv, unii creștini nu sunt de acord cu eliminarea Commei din traducerile moderne ale Bibliei. Totuși, aproape toate traducerile recente au eliminat această frază, deoarece nu apare în copii mai vechi ale epistolei și nu e citată de părinții Bisericii primare, care ar fi avut multe motive să o citeze în dezbaterile lor trinitariene (de exemplu, împotriva arienilor). Majoritatea cultelor creștine sunt de acord, astăzi, că doctrina teologică din Comma este adevărată, dar nu este o parte originală din Epistola lui Ioan, Comma Johanneum fiind o falsificare a manuscriselor grecești ale Bibliei, falsificare care a apărut pentru prima oară într-un manuscris grecesc menit să-l facă pe Erasmus din Rotterdam să includă dogma Treimii în ediția tipărită a Noului Testament în greaca veche.

 Se afirmă că ea nu apare în manuscrise grecești dinaintea lui Erasmus, Erasmus incluzând-o în textul Noului Testament pentru a nu fi trecut la index, deși (conform opiniei majoritare) știa că adăugirea nu face parte din Noul Testament. Din perspectivă textologică este evident că manuscrisul Codex Britannicus (care conținea Comma în grecește) a fost un fals executat la comandă, și însuși Erasmus îl suspecta de a fi latinizat conform Vulgatei. De Jonge se abate de la opinia majoritară afirmând că Erasmus s-a temut într-adevăr de a fi acuzat de erezie și avea o teorie că manuscrisele grecești au fost modificate conform Vulgatei, însă nu există niciun indiciu că Erasmus și-ar fi dat seama că acest Codex Britannicus a fost scris special pentru a-l face să includă Comma în ediția grecească a Noului Testament. De Jonge afirmă că ideea că Erasmus ar fi fost obligat de un pariu să includă Comma se datorește unei înțelegeri greșite a scrierilor sale, el dorind doar să se apere de acuzația de indolență și nu să facă un pariu.

Deși scopul lui Erasmus era să dovedească soliditatea traducerii sale latine a Bibliei și nu neapărat să ofere o ediție grecească a Noului Testament,textul său grecesc a fost preluat în mod aproape lipsit de orice simț critic în Textus Receptus, ediție a Noului Testament care suferea de aceleași defecte ca și textul grecesc al lui Erasmus: bazat pe manuscrise puține și de proastă calitate. Asta face ca toate traducerile Bibliei bazate pe Textus Receptus să conțină Comma Johanneum. Traducerile contemporane ale Bibliei în engleză nu mai conțin Comma, deoarece sunt bazate pe manuscrise de calitate ale Bibliei. De exemplu, New International Version nu traduce Comma, ci doar adaugă o notă de subsol că Vulgata conține un anume text, care nu se regăsește în manuscrisele grecești ale Bibliei dinaintea secolului al XIV-lea.

Minusculul 629 (în numerotarea Gregory-Alland) conține Comma în greacă, manuscrisul fiind bilingv (greco-latin). El a fost datat paleografic ca fiind scris în secolul al XIV-lea. Există manuscrise anterioare care cuprind Comma (88, 221, 429 și 636), dar nu în text, ci ca notă laterală, notele fiind adăugate în secolele XV-XVI.

sursa > wikipedia

FACTORI CARE AU INFLUENŢAT DOCTRINA SFINTEI TREIMI

Factorii care au influenţat formularea doctrinei Sfintei Treimi au fost rezumaţi de către Turnul de Veghere şi Societatea Tractului biblic din Pennsylvania, 1989, în ceea ce pot fi consideraţi ca precursori ai doctrinei Trinităţii:

De-a lungul lumii antice, în vechea Babilonie, închinarea la zeii păgâni grupaţi în tripleţi era o practică comună.

Această practica a fost, de asemenea, răspândită înainte, în timpul şi după Hristos, în Egipt, Grecia şi Roma. După moartea apostolilor, astfel de credinţe păgâne auînceput să invadeze creştinismul.

Istoricul Will Durant a observat: "Creştinismul nu a distrus păgânismul, ci l-a adoptat .... Din Egipt au venit ideile de trinitate divină." În cartea de religie egipteană, Siegfried Morenz notează:

Sfânta Treime era o preocupare majoră a teologilor egipteni.

. . Trei zei sunt combinaţi şi trataţi ca o singură fiinţă, abordaţi la singular. În acest fel, forţa spirituală a religiei egiptene, prezinta o legătură directă cu teologia creştină. "

Astfel, în Alexandria, clericii egipteni de sfârşit de secolul al treilea şi început de al patrulea, cum ar fi Atanasie, reflectă această influenţă, pe măsură ce au formulat idei care au condus la Sfânta Treime. Influenţa lor proprie s-a răspândit atât de mult încât Morenz consideră că "teologia Alexandriei ca intermediară între patrimoniul religios egiptean şi creştinism."

În Enciclopedia Religiei şi Eticii, James Hasting a scris: "În religia indiană, de exemplu, întâlnim grupul trinitar al lui Braham, Siva şi Vişnu, în religia egipteană, grupul trinitar al lui Osiris, Isis, si Hourus ...Şi nu doar în religiile istorice îl găsim pe Dumnezeu privit ca o Treime. Una reaminteşte, în special, noul concept-platonic al realităţii supreme şi ultime. ". Care este "reprezentată triadic ."

Noua Enciclopedie Schaff-Herzog de cunoştinţe religioase prezintă influenţa acestei filosofii greceşti: "Doctrinele Logosului şi Sfintei Treimi au primit forma lor de la Părinţii greci, care. . . au fost mult influenţati, în mod direct sau indirect, de filozofia platonică. . . Că erorile şi corupţiile s-au strecurat în Biserica din această sursă nu pot fi negate. "

Biserica primelor trei secole spune:

"Doctrina Sfintei Treimi a fost de formare graduală şi relativ târzie; ... şi-a tras originea dintr-o sursă complet străină de aceea a Scripturilor evreieşti şi creştine;. . . aceasta a crescut,şi a fost cultivată în creştinism, prin mâinile Părinţilor platonici ".

Sculpturi ale zeităţilor cu trei feţe au fost găsite în mai multe părţi ale lumii (de exemplu, Cambodgia, [Triune Buddhist Zeu triunic Budist, sec.12 d.Hr ];  Italia,  [Sfânta Treime,  c.  sec. 15 d.Hr ];.Norvegia,  [Sfânta Treime (Tatăl,  Fiul,  Sfântul Duh),  c.sec. 13 d.Hr.]; Franţa, [Sfânta Treime, c. sec. 15 î.Hr]; Germania, [Sfânta Treime, c.sec. 19 d.Hr]; India, [Triunea zeului Hindus, c. sec.7 î.Hr]; S.Falmira, (Triunea zeului lunii, Domnul Cerului şi zeul soare, c. sec. 1 , d.Hr]; Babilonia, [Triada lui Ishtar, Sin Shamash, al 2 lea mileniu î.Hr] and Egipt, [Triada lui Horus, Osiris, Isis, al 2 lea mileniu î.Hr.]).

Crezul de la Niceea

Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut,  Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii.

 Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire

S-a pogorât din ceruri

Şi S-a făcut om.

Şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi după Scripturi .

Şi S-a suit la ceruri şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,

Şi întru Duhul Sfânt,

Iar cei care spun "El a fost atunci când el nu era," şi, "Înainte să se fi născut când el nu a fost," şi că, "El a luat fiinţă din nimic, sau cei care susţin, că Fiul lui Dumnezeu este

"Din altă substanţă sau esenţă" sau "creat",

Sau, "schimbator" sau "alterabil,"

Acestea Biserica Catolică şi Apostolică anatemizează.

 Bettenson explică crezul de la Niceea după cum urmează :

[A fost] găsit în Epifanie, Ancoratus, 118, 374 d.Hr. şi extras de către oamenii de ştiinţă, aproape cuvânt cu cuvânt, din prelegerile catehetice ale lui S. Chiril de Ierusalim, citit şi aprobat la Calcedon,  în 451, în postura de crez pentru 150 care s-au întâlnit la un moment ulterior "(de exemplu, la constantinopolitan, 381). Prin urmare, adesea numit Crezul Constantinopolitan sau Niceeano-constantinopolitan, şi crezut de mulţi ca o revizuire a Crezului de la Ierusalim deţinute de Chiril.

Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

 Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut,  Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire ,S-a pogorât din ceruri. Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara . Şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, Şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi . Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui. Şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul Este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru-una Sfântă Catolică şi apostolească Biserică,

Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,

Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. (17)

Deşi Consiliul episcopilor a acceptat Crezul de la Niceea, nu a existat nici o menţiune despre Sfânta Treime.

Controversa asupra naturii lui Isus a continuat timp de mai multe decenii. În anul 381 d.Hr. un al doilea Sinod Ecumenic a avut loc la Constantinopol. (18) Acest sinod a adoptat Crezul de la Niceea atestând că Isus şi Dumnezeu erau egali, eterni şi în acelaşi timp Duhul Sfânt. Doctrina Sfintei Treimi avea să fie în mod oficial stabilită ca piatră de temelie a credinţei creştine pentru urmatorarele cincisprezece secole.

............................................................................................................................................................

 Notă: Precum "Rugăciunea Tatăl nostru" (Matei 6:9-13), toţi    romano-catolicii sunt obligaţi să memoreze "Crezul de la Niceea", pe care îl includ în rugăciunile lor.

Împăratul Teodosie a făcut din credinţa în creştinism o chestiune de comandă imperială:

"Este voinţa noastră ca toate popoarele pe care le conducem să practice religia pe care Apostolul divin Petru a transmis-o  romanilor.

Noi trebuie să credem în divinitatea unică a Tatălui, a Fiului, şi a Sfântului Duh, sub conceptul de măreţie egală şi de Sfântă Treime.

Ordon ca acele persoane care urmează această regulă să preia numele de creştini catolici. Restul, care îi vom judeca demenţi si nebuni, vor susţine infamia dogmelor eretice, locul lor întâlnire nu va primi numele de biserici şi vor fi loviţi în primul rând de răzbunarea divină şi în al doilea rând de pedeapsa la iniţiativă nostră proprie. Vom acţiona, în conformitate cu judecata divină. "

Ulterior, doctrina venerării Mariei ca "mama a lui Dumnezeu" şi "purtătoare de Dumnezeu" a fost, de asemenea, formulată la al doilea Conciliu de la Constantinopol (553 d.hr, unde şi titlul de "Pururea Fecioară" a fost adăugat. "În rugăciunile şi imnurile Bisericii Ortodoxe, numele mamei lui Dumnezeu este invocat la fel de des ca şi în numele lui Hristos şi a Sfântei Treimi".....În doctrina romano-catolică, Maria, mama lui Dumnezeu, a fost identificată cu figura Înţelepciunii divine. Procesul de divinizare a mamei lui Dumnezeu a mers cu un pas mai departe aici, în sensul că Maria este tratată ca o ipostază divină (substanţă)". 

CUM SFÂNTA TREIME S-A TRANSFORMAT ÎNTR-O DOCTRINĂ CREŞTINĂ?

Persecuţia creştinilor şi suprimarea Bisericii timpurii sub împăraţii romani, care a început în primul secol, s-a încheiat odată cu venirea la putere a lui Constantin cel Mare la Podul Milvian în 312 d.Hr. În consecinţă, prin convertirea la creştinism,  favoruri speciale au fost oferite oamenilor sub forma de câştiguri politice, militare şi sociale. Ca urmare, mii de non-creștini s-au alăturat Bisericii şi i-au permis lui Constantin să exercite o mare putere în treburile Bisericii.

●  În timpul domniei lui Constantin, ideea de Isus  Hristos în calitate de co-egal cu Dumnezeu Tatăl, a început să câştige impuls. Cu toate acestea, Sfânta Treime nu era o doctrină implementată la acea vreme. Ideea unui Dumnezeu triunic a stârnit mari controverse în cadrul Bisericii, mulţi clerici şi laici nu acceptau poziţia lui Hristos ca Dumnezeu.

Acest dezacord a atins nivelul de confruntare între Episcopul Alexandru al Alexandriei din Egipt şi preotul său Arie. Episcopul Alexandru învăţase că Isus era egal cu Dumnezeu, dar nu şi Arie. Aşadar, la un sinod ţinut la Alexandria în 321 d.Hr, Arie a fost destituit şi excomunicat.

● Deşi era în defavoarea gandirii instituţionale, Arie avea încă mult sprijin în afara Egiptului. Mulţi dintre episcopii importanţi, precum istoricul Eusebiu al Cezarei Palestiniene şi tizul său influent, Eusebiu, episcop de Nicomedia, erau de acord cu Arie: Isus Hristos nu este Dumnezeu.

● Controversa susţinută îl deranja pe Constantin şi în scopul a legitimării poziţiei sale, a invitat toţi episcopii Bisericii creştine la Niceea (care este acum în Asia Mică) în mai 325 d.Hr. Astfel, Consiliul de la Niceea a început să rezolve disputa privind relaţia dintre Dumnezeu şi Fiul Său. Constantin, care era responsabil cu procedura, şi-a exercitat puterea sa politică pentru a convinge episcopii să accepte poziţia sa teologică. Crezul semnat de 218 de episcopi a fost în mod clar anti-arian. Cu alte cuvinte, Crezul de la Niceea a aprobat Fiul în calitate de co-egal cu Dumnezeu. Două sute optsprezece episcopi au semnat acest crez, deşi era de fapt lucrarea unei minorităţi.

Enciclopedia Britanică rezumă lucrările Consiliului de la Niacea, după cum urmează:

Consiliul de Niaceea s-a întâlnit la 20 mai 325. Constantin însuşi preşedintele, a ghidat activ discuţia, şi personal a propus formula esenţială care exprimă relaţia lui Hristos cu Dumnezeu în crezul emis de către Consiliu," de o substanţă cu Tatăl. " Intimidaţi de împărat, episcopii, cu doar două excepţii, au semnat crezul, mulţi dintre ei împotriva înclinaţiei lor.

 ● Constantin a considerat decizia de la Niceea de inspiraţie divină. Cât a trăit nimeni nu a îndraznit să conteste în mod deschis Crezul de la Niceea, dar aşteptata înţelegere nu a urmat.