Crezul de la Niceea

Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut,  Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii.

 Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire

S-a pogorât din ceruri

Şi S-a făcut om.

Şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi după Scripturi .

Şi S-a suit la ceruri şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,

Şi întru Duhul Sfânt,

Iar cei care spun "El a fost atunci când el nu era," şi, "Înainte să se fi născut când el nu a fost," şi că, "El a luat fiinţă din nimic, sau cei care susţin, că Fiul lui Dumnezeu este

"Din altă substanţă sau esenţă" sau "creat",

Sau, "schimbator" sau "alterabil,"

Acestea Biserica Catolică şi Apostolică anatemizează.

 Bettenson explică crezul de la Niceea după cum urmează :

[A fost] găsit în Epifanie, Ancoratus, 118, 374 d.Hr. şi extras de către oamenii de ştiinţă, aproape cuvânt cu cuvânt, din prelegerile catehetice ale lui S. Chiril de Ierusalim, citit şi aprobat la Calcedon,  în 451, în postura de crez pentru 150 care s-au întâlnit la un moment ulterior "(de exemplu, la constantinopolitan, 381). Prin urmare, adesea numit Crezul Constantinopolitan sau Niceeano-constantinopolitan, şi crezut de mulţi ca o revizuire a Crezului de la Ierusalim deţinute de Chiril.

Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

 Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut,  Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire ,S-a pogorât din ceruri. Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara . Şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, Şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi . Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui. Şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul Este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru-una Sfântă Catolică şi apostolească Biserică,

Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,

Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. (17)

Deşi Consiliul episcopilor a acceptat Crezul de la Niceea, nu a existat nici o menţiune despre Sfânta Treime.

Controversa asupra naturii lui Isus a continuat timp de mai multe decenii. În anul 381 d.Hr. un al doilea Sinod Ecumenic a avut loc la Constantinopol. (18) Acest sinod a adoptat Crezul de la Niceea atestând că Isus şi Dumnezeu erau egali, eterni şi în acelaşi timp Duhul Sfânt. Doctrina Sfintei Treimi avea să fie în mod oficial stabilită ca piatră de temelie a credinţei creştine pentru urmatorarele cincisprezece secole.

............................................................................................................................................................

 Notă: Precum "Rugăciunea Tatăl nostru" (Matei 6:9-13), toţi    romano-catolicii sunt obligaţi să memoreze "Crezul de la Niceea", pe care îl includ în rugăciunile lor.

Împăratul Teodosie a făcut din credinţa în creştinism o chestiune de comandă imperială:

"Este voinţa noastră ca toate popoarele pe care le conducem să practice religia pe care Apostolul divin Petru a transmis-o  romanilor.

Noi trebuie să credem în divinitatea unică a Tatălui, a Fiului, şi a Sfântului Duh, sub conceptul de măreţie egală şi de Sfântă Treime.

Ordon ca acele persoane care urmează această regulă să preia numele de creştini catolici. Restul, care îi vom judeca demenţi si nebuni, vor susţine infamia dogmelor eretice, locul lor întâlnire nu va primi numele de biserici şi vor fi loviţi în primul rând de răzbunarea divină şi în al doilea rând de pedeapsa la iniţiativă nostră proprie. Vom acţiona, în conformitate cu judecata divină. "

Ulterior, doctrina venerării Mariei ca "mama a lui Dumnezeu" şi "purtătoare de Dumnezeu" a fost, de asemenea, formulată la al doilea Conciliu de la Constantinopol (553 d.hr, unde şi titlul de "Pururea Fecioară" a fost adăugat. "În rugăciunile şi imnurile Bisericii Ortodoxe, numele mamei lui Dumnezeu este invocat la fel de des ca şi în numele lui Hristos şi a Sfântei Treimi".....În doctrina romano-catolică, Maria, mama lui Dumnezeu, a fost identificată cu figura Înţelepciunii divine. Procesul de divinizare a mamei lui Dumnezeu a mers cu un pas mai departe aici, în sensul că Maria este tratată ca o ipostază divină (substanţă)".