DOCTRINA SFINTEI TREIMI NU A FOST PREDICATĂ PRIMILOR CREŞTINI

Expresia "Dumnezeu Tatăl", "Fiul lui Dumnezeu" şi "Dumnezeu al Duhului Sfânt" nu este doar sinonimă  creştinismului, ci şi  miezul credinţei creştine.

Cu toate acestea, această credinţă considerată izvorul religiei creştine, nu a fost cunoscută sau susţinută de către Isus (Pacea fie asupra lui) sau de către primii creştini. Părinţii Apostolici şi cei ai generaţiilor următoare până la ultimul sfert al secolului al patrulea d.Hr nu s-au gândit la un Dumnezeu trinitar. Ei au crezut într-un Creator Transcendent Omnificent, Omnipotent, Omniscient,care singur trebuia să fie venerat.

Următoarele rapoarte autentice preluate de la diferite autorităţi creştine vorbesc de la sine:

"Formularea, un Dumnezeu în trei Persoane, nu a fost adoptată in viata şi credinţa creştină, înainte de sfârşitul secolului al patrulea. Dar tocmai din această afirmaţie, s-a justificat dogma trinitară. Printre Părinţii apostolici nu a existat nimic, care se apropie de o astfel de mentalitate sau perspectivă. "

Doctrina Sfintei Treimi a fost inventată de către creştini la  aproximativ trei sute de ani după Isus. Cele patru evanghelii canonice, scrise între 70 şi 115 d.Hr, nu conţin nici o referire la Sfânta Treime. Chiar şi Sf. Pavel, care a importat multe idei străine în creştinism, nu ştia nimic despre Dumnezeul Trinitar. Noua Enciclopedie Catolică 4 admite că doctrina Sfintei Treimi era necunoscută printre primii creştini şi că aceasta a fost formulată în ultimul sfert al secolului al patrulea:

 " Este dificil, în a doua jumătate a secolului 20 să oferi o explicaţie clară, obiectivă şi directă a revelaţiei, o evaluare doctrinară, precum şi o elaborarea teologică a misterului Sfintei Treimi. Discuţia trinitariană, romano-catolică, precum şi altele, prezintă o siluetă oarecum instabilă.Două lucruri s-au întâmplat. Exegeţii şi teologii biblici, inclusiv un număr în continuă creştere de romano-catolici, recunosc că nu ar trebui să se vorbească de Trinitarianism în Noul Testament fără o calificare serioasă. Există, de asemenea, o recunoaştere îndeaproape paralelă pe partea istoricilor de dogma şi teologi sistematici că, atunci când cineva vorbeşte de Trinitarianism fără rezerve, acela a trecut de la perioada originilor creştine, să zicem, la ultimul sfert al secolului al patrulea. A fost doar atunci ceea ce ar putea fi numit dogma trinitară definitivă "un Dumnezeu în trei persoane", a devenit foarte bine asimilată în viaţa şi gândirea creştină ".

 "La început credinţa creştină nu a fost trinitară ... Nu a fost astfel în vremurile apostolice şi sub-apostolice, după cum este reflectat în (Noul Testament), precum şi în alte scrieri creştine timpurii." (Enciclopedie de Religie şi Etică)

"Primii creştini, cu toate acestea, nu s-au gândit prima dată să  aplice ideia (de Sfântă Treime) credinţei lor. Erau devoţi  faţă lui Dumnezeu Tatăl şi lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.... îl recunoşteau şi pe Duhul Sfânt, dar nu a existat nici un gând că aceştia erau o treime reală, egală şi unită într-o singură fiinţă. " (Păgânismul în creştinismul nostru)